Green Deal - posibilitate, probabilitate, utopie?

Green Deal – posibilitate, probabilitate, utopie?

Imaginați-vă: O economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, fără emiterea de gaze cu efect de seră (GES). Sună bine? Aceasta este versiunea asupra viitorului pe care ne-o promite Comisia Europeană (CE) prin Pactul Ecologic European (The European Green Deal, pe scurt Green Deal/GD), aceasta ar trebui să fie realitatea noastră peste 30 de ani.

 Realizabil sau o utopie? Probabil că sunteți înclinați să creditați mai degrabă a doua variantă. Dar ceea ce am trăit cu toții în acest an, apariția pandemiei și impactul ei asupra existenței noastre, nu vi s-ar fi părut o distopie nu mai departe de finalul anului 2019? Cred că acum, mai mult decât oricând, putem spune că orice este posibil.

Atât susținătorii, cât și detractorii GD sunt de acord asupra faptului că vor fi extrem de greu de implementat măsurile subsumate acestuia, care vor schimba radical modul în care funcționează economia, cu reverberații subsecvente în majoritatea domeniilor vieții noastre. Ne propunem ca în cele ce urmează să facem o scurtă punere în temă cu privire la preconizatul impact asupra statelor și cetățenilor Uniunii Europene (UE), cu identificarea problemelor care trebuie depășite. Vom arunca și o privire ceva mai atentă asupra stadiului în care se află România pe acest parcurs al pregătirii implementării GD.

GreenDeal – Idealul

Să aruncăm mai întâi o privire asupra contextului. Ce iși propune GD?

În decembrie 2019 CE a prezentat GD, considerat „o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate domeniile de politică și prin garantarea unei tranziții care să fie echitabilă pentru toți și favorabilă incluziunii tuturor.”

Dincolo de limbajul instituțional, iată despre ce ar fi vorba: responsabilă pentru circa 10% din emisiile cu efect de seră, UE şi-a propus ca, până în 2050, să ajungă la o neutralitate climatică a economiei sale. Acest proces de transformare a economiei UE ar trebui să se realizeze treptat, în toate sectoarele, vizate fiind în special energia, agricultura, transporturile, clădirile și sectoarele industriale cele mai poluante.

Evident, cele mai afectate vor fi statele ale căror economii depind într-o măsură semnificativă de combustibilii fosili. UE promite implementarea unui „Mecanism pentru o tranziție justă” (MTJ) care ar urma să ofere statelor membre sprijin financiar și asistență tehnică în procesul de adaptare a economiei.

Acesta va fi bazat pe 3 piloni:

  • Fondul pentru o Tranziție Justă (FETJ) de 40 miliarde EUR, sumă care va fi pusă la dispoziția statelor membre, însă pentru fiecare euro primit din acest fond, acestea trebuie să completeze cu o sumă cuprinsă între 1,5 EUR și 3 EUR din resursele de care dispun prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FERD) și Fondul Social European Plus. Aceste cheltuieli de la bugetul UE vor fi suplimentate prin cofinanțare națională, în conformitate cu politica de coeziune.
  • Schema dedicată din cadrul programului InvestEU (o parte a finanțării disponibile prin programul InvestEU, care corespunde unei sume de 1,8 miliarde EUR).
  • Facilitatea de împrumut a Băncii Europene de Investiții, care va acorda împrumuturi în valoare de 10 miliarde EUR (se preconizează că acestea vor mobiliza investiții publice în valoare de 25-30 miliarde EUR în sprijinul obiectivelor tranziției juste pentru perioada 2021-2027).

Pentru a beneficia de sprijinul UE, statele membre trebuie să elaboreze planuri teritoriale pentru o tranziție justă (pentru perioada de până în 2030), în care să identifice teritoriile care ar trebui să primească cel mai mult sprijin și soluțiile pentru provocările sociale, economice și de mediu presupuse de tranziție.

Iată care ar fi obiectivele GD pe două dintre palierele de activitate cele mai importante (inclusiv în România):

Agricultură – programul „De la fermă la consumator”
  • reducerea cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice până în 2030;
  • reducerea cu cel puțin 50% a pierderilor de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului și cu cel puțin 20 % a nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030;
  • reducerea cu 50 % a volumului vânzărilor de substanțe antimicrobiene pentru animalele de fermă și în acvacultură, până în 2030;
  • dezvoltarea agriculturii ecologice, astfel încât până în 2030 acest sector să ocupe 25 % din terenurile agricole.
Sistemul energetic
  • realizarea unui sistem energetic integrat, prin transformarea actualului sistem, care generează 75 % din emisiile de GES din UE.
  • folosirea pe scară largă a hidrogenului, mai ales a celui regenerabil

Strategia UE privind Integrarea Sistemului Energetic (adoptată în iulie 2020) presupune un sistem energetic circular, bazat pe eficiența energetică; utilizarea pe scară mai largă a energiei electrice (acolo unde este posibil); utilizarea unor combustibili mai puțin poluanți, în sectoarele în care electrificarea este dificilă.

Pentru realizarea acestor scopuri, statele membre ar trebui să întreprindă măsuri de revizuire a legislației existente în domeniul energiei, să acorde sprijin financiar necesar activităților de cercetare pentru noi tehnologii și instrumente digitale, să elimine  treptat subvențiile pentru combustibilii fosili, să regândească infrastructura.

Strategia UE privind Hidrogenul (iulie 2020) abordează modul de valorificare a potențialului hidrogenului, prin investiții, reglementare, crearea de piețe și cercetare și inovare. Prioritatea este dezvoltarea hidrogenului regenerabil, produs folosind în principal energia eoliană și solară. Cu toate acestea, CE consideră că pe termen scurt și mediu sunt necesare alte forme de hidrogen cu emisii scăzute de carbon pentru a reduce rapid emisiile și pentru a sprijini dezvoltarea unei piețe viabile.

Se preconizează că, într-o primă fază, țările UE vor trece la utilizarea unui mix energetic gaze naturale – energie electrică – energie „verde”, însă până în 2050 se va renunța treptat și la gazele naturale, în favoarea hidrogenului regenerabil.

De altfel, ideală ar fi evitarea tranziției prin folosirea gazelor naturale (care la ardere produc pierderi de metan) sau a biomasei (considerată nesustenabilă, întrucât, deși regenerabilă, este costisitoare și produce GES). Tocmai de aceea, CE nici nu încurajează investiții în sisteme de distribuție a gazelor naturale, construirea de noi termocentrale pe gaze naturale sau biomasă sau conversia termocentralelor pe cărbune în termocentrale care folosesc gaz, biomasă sau deșeuri (adică exact ceea ce multe state au identificat ca soluție pentru a renunța la cărbune).

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, măsurile de carantină au condus la scădere economică accentuată, inclusiv în țările UE. În condițiile în care există preocuparea presantă a gestionării efectelor marcante ale acestei crize și a relansării economice, GD părea a fi pus sub semnul întrebării, mai ales din perspectiva respectării calendarului de implementare a măsurilor subsecvente.

CE a rămas însă pe poziții și a propus un „Mecanism de redresare şi rezilienţă”, care să ajute ţările membre să-şi finanţeze planurile naţionale de relansare economică în contextul crizei, dar pe liniile directoare stabilite prin GD. Mecanismul ar urma să consolideze FETJ cu până la 40 de miliarde EUR, pentru a sprijini statele membre în accelerarea tranziției către o neutralitate climatică.

… și reversul medaliei

 Schimbările climatice sunt evidente pentru oricine (mai puțin pentru cei care își propun să nu le vadă). La fel și dezastrul pe care activitățile economice (și nu numai) l-au produs asupra mediului. Ceva trebuie făcut, e evident, chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea.

Inițiativa CE este, așadar, necesară. Dar sunt multe voci care consideră fie că există interese ascunse de subminare a unor economii sau favorizare a sistemului bancar, fie că obiectivele stabilite sunt prea ambițioase (cel puțin pentru orizontul temporal planificat) și că nu sunt oferite soluții concrete statelor UE care vor fi puternic afectate de interdicția de a utiliza combustibili fosili.

Iată doar câteva dileme pentru statele membre:

  • Statele ar trebui să renunțe rapid la procesele industriale bazate pe arderea cărbunelui, iar singura soluție rapidă pentru cele care se bazau energetic pe această resursă este conversia spre gaz și biomasă, în paralel cu investiții în producerea de energie eoliană și solară și cu ajutorul hidrogenului (regenerabil). Dar, de vreme ce în numai 30 de ani va trebui să renunțăm la utilizarea de gaze și biomasă, are sens să investim în instalațiile și infrastructura aferente?
  • Alternativa la cărbune ar fi folosirea gazelor naturale până la atingerea nivelului de neutralitate ecologică în 2050, deoarece GES rezultate sunt mai scăzute decât la cărbune. Dat fiind că UE importa deja gaz pentru satisfacerea nevoilor sale, în principal din Rusia, înlocuirea cărbunelui cu gaz nu va conduce la creșterea dependenței de Rusia și a prețului gazului? Cum vor putea statele membre importatoare de gaz să susțină prețuri majorate, dacă trebuie să aloce fonduri și pentru dezvoltarea unor forme „verzi” de energie (și, în general, pentru investiții într-un nou tip de sistem energetic, în acord cu GD)?
  • În Europa există multe clădiri vechi, care trebuie transformate, astfel încât să devină eficiente energetic. Această transformare va fi în întregime suportată din fondurile MTJ și cofinanțarea națională? Sau proprietarii vor trebui să investească și ei? Ce se va întâmpla dacă nu vor avea resursele necesare (mai ales în contextul creșterii ponderii persoanelor în vârstă din totalul populației UE, trend care, potrivit Eurostat, se va menține în deceniile următoare)?
  • GD se dorește a fi implementat într-o manieră care să fie „echitabilă pentru toți”. Ar fi echitabil ca statul să ofere compensații financiare operatorilor economici care foloseau cărbune (și care acum se vor închide) din taxele plătite de contribuabili?
  • Implicațiile sociale ale pierderii locurilor de muncă pentru populația angrenată în sectoarele economice afectate de noua politică a UE sunt majore. Vor fi afectate nu numai persoanele respective, ci și familiile lor, iar presiunea pe bugetul alocat asistenței sociale va crește semnificativ. GD face referire la reconversia profesională și la noile locuri de muncă create în economia „verde”. Ce se va întâmpla însă dacă reconversia profesională eșuează? Locurile de muncă pe care noul tip de economie le va crea vor fi la fel de multe ca cele care vor dispărea?
  • Reducerea cantității de pesticide utilizate în agricultură va conduce, cel mai probabil, la scăderea productivității. Înlocuirea cu biopesticide este un proces de durată și nu există garanția faptului că rezultatele vor fi la fel de bune. Este posibil ca, în condițiile neadaptării la cerințele GD, fermierii să renunțe la activități agricole și să se mute în orașe, ceea ce ar avea implicații masive asupra sectorului agricol, locativ, al asigurării unor locuri de muncă într-o economie care se vrea tot mai digitalizată etc. În plus, este foarte posibil ca, în acest context, să crească importurile din țări din afara UE. Cum se împacă acest lucru cu dezideratul de asigurare a securității alimentare a populației UE, mai ales în contextul unor situații de criză, cum a fost pandemia provocată de noul coronavirus?
  • MTJ care ar urma să ofere statelor membre sprijin financiar și asistență tehnică statelor afectate. Cel mai probabil vor exista însă state care nu vor reuși să absoarbă aceste fonduri. În plus, există disparități (chiar mari) între statele UE din perspectiva producției (încă de la acest moment) de energie „verde”, a implementării unor politici ecologice, a tehnologiei moderne și a investițiilor în cercetare. O altă problemă este reprezentată de posibila insuficiență a fondurilor din bugetul național necesare pentru cofinanțare. Ce se va întâmpla dacă, în acest context, decalajul dintre state se va menține sau accentua, iar numai unii dintre membri vor atinge obiectivele GD în 2050? Ce impact va avea acest lucru asupra funcționalității UE?
  • Efectele negative (cel puțin într-o primă fază) ale GD vor avea cu siguranță repercusiuni în plan politic. Este un fapt dovedit că mișcările extremiste au câștigat teren în vremuri marcate de dificultăți economice, prin susținerea unor teme populiste. Deja există state UE în care, urmare promovării unor discursuri de condamnare a politicilor destinate protecției mediului, formațiuni politice extremiste au urcat în preferințele electoratului. Cum va fi gestionată posibila orientare a populației către euroscepticism și formațiuni extremiste, ceea ce ulterior poate conduce chiar la formularea unei opțiuni de ieșire din UE a unui stat membru?

România pierde iarăși startul?

Fiecare stat membru UE trebuie să își seteze țintele și politicile pe care le vor implementa pentru atingerea obiectivelor naționale asumate în acord cu GD. În România, la momentul redactării acestui articol, Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) urma să fie supus adoptării în Parament, prin lege.

În stadiul de proiect era și „Strategie Energetică a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050”, document conex PNIESC. Conform Strategiei, soluția identificată actualmente pentru conformarea economiei la obiectivul GD de renunțarea la cărbune este aceea de implementare a unui „Plan de dezvoltare și decarbonare” la nivelul Complexului Energetic Oltenia în perioada 2021-2026. Acest plan ar prespune diversificarea mixului energetic[1] prin introducerea energiei solare și a celei bazate pe gaze naturale în portofoliul companiei, concomitent cu retragerea din exploatare a capacităților energetice pe bază de cărbune.

Conform proiectului Strategiei, România și-a propus să atingă obiectivele GD printr-o serie de măsuri dintre care amintim:

– înlocuirea mai multor grupuri pe cărbune cu unități alimentate cu gaze naturale și unități bazate pe surse regenerabile de energie (din anul 2024 va fi demarată tranziția de la capacități pe bază de cărbune la cele pe bază de gaz natural; până atunci se au în vedere lucrări de reabilitare și creșterea eficienței energetice a capacităților existente, care vor rămâne în exploatare din rațiuni de menținere a securității energetice a României);

– creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în mixul energetic și a tehnologiile de captare şi stocare a CO2;

– deblocarea investițiilor offshore de gaze naturale din Marea Neagră;

– creșterea rolului biomasei în mixul energetic;

– construirea de noi capacități fotovoltaice și eoliene (inclusiv utilizarea potențialului „off-shore wind” din Marea Neagră);

– retehnologizarea unei unități nucleare, precum și construcția cel puțin a unei noi unități nucleare până în 2030;

– încurajarea investițiilor în infrastructura de stocare a energiei;

– utilizarea pompelor de căldură în încălzire/răcire;

– încurajarea investiții în izolarea termică a locuințelor;

– creșterea ponderii mobilității electrice, pe segmentele feroviar și rutier;

– reducerea dependenței de importuri din țări terțe, de la un nivel de 20,8% preconizat în 2020, la 17,8% în 2030.

Aspecte pozitive
  • România își redusese în 2015 emisiile de GES cu 54% față de 1990, înainte de termen și în proporție mai mare față de ținta stabilită de UE (20% în 2020 și 40% în 2030), în principal datorită (sau din cauza, depinde din ce perspectivă privim) închiderii unor mari unități industriale.
  • Se preconizează[2] că suma alocată României în perioada 2021-2027 prin FETJ va fi de 1,76 miliarde EUR (pentru a sprijini diversificarea economică a celor mai afectate regiuni). La acestea se adaugă, în cadrul Politicii de Coeziune, 19 miliarde EUR provenite din FEDR (dedicate în special digitalizării, dezvoltării durabile, incluziunii sociale ori sănătății), 6,07 miliarde EUR din Fondul Social European (prin care vor fi sprijinite incluziunea socială, sănătatea, educația și ocuparea forței de muncă) și 4,49 miliarde EUR din Fondul de Coeziune (pentru a dezvolta domeniul transportului și a sprijini dezvoltarea durabilă). În plus, România ar mai putea accesa 30,46 miliarde EUR în cadrul Facilității de Reziliență și Relansare, 19,34 miliarde EUR în cadrul Politicii Agricole și 5 miliarde EUR pentru instrumentul SURE[3].
  • România dispune de resurse bogate și variate de energie regenerabilă și de rezerve masive de gaze în Marea Neagră.
Aspecte negative
  • Deși în privința aprovizionării cu gaze naturale, România are în vedere (conform Strategiei) în mod special dezvoltarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA) și dezvoltarea pe teritoriul României a Coridorului Sudic de transport pentru preluarea gazelor naturale de la țărmul Mării Negre, starea de fapt este următoarea:

– Finalizarea BRUA pe teritoriul statului român, pentru care UE a acordat un grant de 179 de milioane EUR, a fost amânată în mod repetat (decembrie 2019, august 2020, decembrie 2020) și nu se știe în ce măsură acest termen va fi respectat și, mai departe, dacă Ungaria va renunța la încercările de a bloca proiectul.

– Cu toate că există depozite masive de gaze în perimetrul Neptun din Marea Neagră, România riscă să piardă această oportunitate dacă nu reușește să o exploateze până la momentul interdicției utilizării gazelor naturale în UE. Cu toate că Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a afirmat explicit că România are nevoie de resursele de gaze din Marea Neagră pentru a-şi atinge ţintele ambiţioase de reducere a GES conform GD, modificarea Legii off-shore a tot fost amânată, cel puțin aparent pentru că nu s-ar fi putut obține consensul politic în Parlament. Între timp, prețul gazului a scăzut substanțial în contextul pandemiei, astfel încât revenirea interesului companiilor pentru exploatarea comercială a gazelor depinde de un factor în plus (revenirea prețului gazelor la niveluri considerate profitabile).

  • În încercarea de reconfigurare a sistemului energetic, în august 2020 Ministerul Fondurilor Europene lansa un apel de proiecte pentru dezvoltarea cu fonduri europene a unor rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale. Cu toate acestea, dat fiind că CE încurajează tranziția directă spre energia „verde”, este posibil ca proiectul să nu primească finanțare, la nivelul forurilor europene nefiind luată o decizie finală cu privire la acest acceptarea la finanțare a proiectelor din domeniul gazelor naturale.

În acest context, deși România dispune de unele avantaje, modul în care autoritățile naționale au acționat până în prezent (pe linia materializării unor proiecte strategice, armonizării legislative, absorbției fondurilor europene) impune cu necesitate următoarele deziderate pentru un potențial succes în îndeplinirea obiectivelor GD:

  • Rezolvarea sincopelor persistente în atragerea fondurilor europene (ceea ce este esențial pentru conformarea la cerințele GD);
  • Elaborarea unor documente strategice coerente, cu obiective clare și un calendar detaliat al implementării măsurilor necesare;
  • Consultarea tuturor „actorilor” vizați direct de modificările preconizate;
  • Respectarea calendarului și a țintelor asumate;
  • Asumarea și implementarea măsurilor nepopulare;
  • Identificarea unor soluții fezabile pentru forța de muncă disponibilizată;
  • Modificarea cât mai rapidă a Legii offshore pentru a nu se ajunge la irosirea rezervelor de gaz din Marea Neagră, cu riscul suplimentar al creșterii dependenței de gazul din Rusia;
  • Investiții în cercetare și tehnologii care să susțină obiectivele GD asumate (capitol la care alte țări din UE sunt mult avansate).

În eventualitatea în care țintele GD vor fi atinse la nivelul statelor membre, rămâne de văzut dacă aspectele pozitive le vor depăși pe cele negative (inerente, din perspectiva generațiilor active pe piața muncii până în 2050). În acest moment, cel puțin, este încă neclar care vor fi modalitățile concrete de implementare și cum vor putea fi gestionate cu succes aspecte problematice subsecvente din majoritatea sferelor de activitate. În plus, este puțin probabil ca statele UE care sunt „în urmă” la definirea și implementarea unor politici „verzi” și la dotarea cu tehnica corespunzătoare să poată recupera avantajul deținut de altele, astfel încât să ajungă împreună la „linia de sosire” în 2050.

Pe de altă parte, schimbările climatice și efectele nocive asupra mediului sunt o realitate care nu mai poate fi ignorată și este de datoria fiecărui cetățean și stat membru să depună toate eforturile pentru a încetini și, pe cât posibil, a remedia situația, varianta contrară nefiind, practic, o opțiune viabilă pe termen lung.

CE și-a asumat un risc major cu GD, unul care poate conduce într-un final la ieșirea unor state din UE și, într-un scenariu pesimist, chiar la destrămarea uniunii. Dar miza are o importanță uriașă și se pare că oficialii CE au considerat că merită riscul. Indiferent dacă GD va fi un succes sau un eșec, este obligația fiecăruia dintre noi să contribuie la efortul comun; nu pentru că ne obligă CE, ci pentru că, deși avem tendința de a ne gândi doar la noi și la momentul prezent, avem totuși, față de generațiile viitoare, datoria de a acționa.

 

___________________

[1] Conform proiectului Strategiei, mixul energetic al României era alcătuit în 2017 în principal din țiței (32,6%), gaze naturale (27%), cărbune (15%) și energie hidroelectrică, energie nuclearo-electrică, solară şi energie electrică din import (împreună 15,2%).

[2] Conform draftului de Acord de Parteneriat negociat de România cu Comisia Europeană (care stabileşte obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene în perioada de programare 2021 – 2027), pus recent în dezbatere publică.

[3] Support to mitigate Unemployment Risks (Sprijin pentru atenuarea riscurilor asociate șomajului).

 

 

Articolul a apărut și în TransilvaniaBusinessReview